Cel mai frumos cadou de ziua mea, o donație pentru educație de calitate!
Marius Manole Centrul de Evaluare si Analize Educationale
Dragii mei,
De ani întregi ne dorim ca lucrurile să se schimbe în România. Însă pentru ca acest lucru să se întâmple, iar schimbarea să fie durabilă, trebuie să schimbăm și felul în care se face educație la noi în țară.
Trebuie ca elevii să învețe în școală cum să gândească critic, să stabilească legături între cauze și efecte, să verifice ipoteze, să tragă singuri concluzii și să aibă curajul să le exprime cu voce tare. Dacă deprind toate aceste abilități, vom avea în anii ce vin nu doar profesioniști mai pregătiți, ci și cetățeni mai buni, oameni pe care rațiunea îi face rezistenți la manipulare. Dacă elevii învață din școală să lucreze în echipă vor deveni peste ani adulți care respectă ideea de comunitate și își găsesc și își înțeleg locul în ea.
Pe 4 octombrie împlinesc 41 de ani și am decis să ajut 41 de profesori să aducă schimbare în școlile în care predau. Acești dascăli urmează să formeze peste 2000 de copii în primul an de la intervenție, urmând ca în 2-3 ani numarul acestora să ajunga la 8000.
De aceea, sprijin proiectul „Chimia Altfel”, care-i învață pe profesori cum să-și stimuleze elevii să gândească, să pună întrebări, să descopere singuri, să aibă încredere în mintea și în puterile lor și să descopere frumusețe științelor exacte.
Vă invit să îi cunoașteți pe oamenii care au creat, în ultimii ani, o adevărată rețea a schimbării în școala românească și să sprijiniți eforturile Centrului de Evaluare și Analize Educaționale de a le da tuturor elevilor români șansa la o educație științifică de calitate.
Vă mulțumesc pentru implicare și nu uitați că orice donație contează pentru viitorul lor!
#sepoatealtfel
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of