Cel mai frumos cadou de ziua mea, o donație pentru educație de calitate!

 

Iuliana Iliescu Centrul de Evaluare si Analize Educationale

32% Complete
400 RON
Sumă strânsă
1,250 RON
Target
5
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Dragi prieteni,

Când vine vorba de copii și educație nu pot spune nu. Am primit o provocare care la început mi s-a parut grea de îndeplinit, dar iată-mă aici cerându-vă ajutorul pentru a ajuta și copii și educația deopotrivă.

Anul acesta nu doresc cadouri! 

Anul aceasta îmi doresc ca 100 de elevi să descopere frumusețea chimiei ajutând o organizație care formează profesorii din școlile de stat să predea altfel.

Centrul de Evaluare si Analize Educationale (CEAE) a reformat felul în care sunt predate științele exacte în România, derulând un program susținut de formare a profesorilor și îndrumându-i să-și schimbe modul de a lucra cu elevii la clasă cu ajutorul unor metode didactice testate deja în sisteme de educație performante.

Până acum s-a predat altfel la 175 000 elevi prin programele #FizicaAltfel si #ChimiaAltfel, iar copiii sunt entuziasmați că încep să înțeleagă că școala face mai mult pentru ei.

Costul pentru a ajunge cu metode moderne de predare la un elev este de 12,5 lei

Tu câți copii poți ajuta?

Vă mulțumesc pentru cadourile în donații.

Iuliana

 #sepoatealtfel


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

CULTIVĂM CERCETAREA, INVESTIGAȚIA ȘI EXPERIMENTUL în sistemul de educație, îndrumându-i pe profesorii de științe din școli și licee să-și schimbe modul de a lucra cu elevii la clasă, folosind metode din sisteme de educație unde s-au făcut progrese considerabile.

SUSŢIN PROIECTUL

Chimia Altfel

Susține proiectul „Chimia altfel” și ajută mai mulți elevi români să descopere frumusețea științei!

Mulți dintre elevii români se simt descurajați când trebuie să învețe chimia, iar acest lucru se întâmplă adesea din cauza modului abstract și discursiv de predare.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

5 Donații

Un gest mic pentru potențialul unor tineri valoroși.
15 Oct 2019
La multi ani!
14 Oct 2019

Vlad neagu

100 RON
La multi ani din partea noastra: Mada, Andreea si Vlad
14 Oct 2019
14 Oct 2019

Ioana

50 RON
La mulți ani - plini de fapte bune și proiecte frumoase (ca acesta)! ❤️
12 Oct 2019
Iuliana Iliescu : Centrul de Evaluare si Analize Educationale
Cel mai frumos cadou de ziua mea, o donație pentru educație de calitate!