Centrul de Evaluare si Analize Educationale

Centrul de Evaluare si Analize Educationale

Our mission

CULTIVĂM CERCETAREA, INVESTIGAȚIA ȘI EXPERIMENTUL în sistemul de educație, îndrumându-i pe profesorii de științe din școli și licee să-și schimbe modul de a lucra cu elevii la clasă, folosind metode din sisteme de educație unde s-au făcut progrese considerabile.

Dincolo de faptul că prin utilizarea învățării prin investigație elevii pot descoperi singuri explicațiile fenomenelor discutate la ore, un câștig important este că ei realizează că lumea înconjurătoare are o logică, iar logica aceasta ei o pot desluși singuri.

Un alt câștig important e că elevii scapă în timp de teama de a mai greși. Această spaimă le-a fost indusă multora de către școala românească. Mai precis, pentru ca elevii să poată investiga pe cont propriu o temă sau o problemă, trebuie ca profesorii să le lase spațiu să greșească fară a-i pedepsi.

Ambele procese au o contribuție în a-i face pe elevi să ajungă să gândească pe cont propriu într-un mod coerent.

Obiectivul nostru principal este să creștem gradul de alfabetizare științifică a elevilor sau, în termeni de CSR, să sprijinim educația STEM (știința, tehnologie, inginerie și matematică).

40% dintre copiii din Romania sunt analfabeți funcțional conform studiilor PISA. Procentul în mediul rural e ceva mai mare, dar un lucru este cert: copiii și profesorii au nevoie de ajutor pentru ca această stare de lucruri să se schimbe.

Donațiile voastre vor ajuta copiii să se bucure de metode atractive de învățare a științelor, pentru a le dezvolta competențele necesare unui viitor mai bun.

Ajută România să crească!

[ Show more ]

Projects

Centrul de Evaluare si Analize Educationale
Chimia Altfel
Susține proiectul „Chimia altfel” și ajută mai mulți elevi români să descopere frumusețea științei! Mulți dintre elevii români se simt descurajați când trebuie să învețe chimia, iar acest lucru se întâmplă adesea din cauza modului abstract și discursiv de predare.

Evenimente fundraising

Chimia Altfel @ Raiffeisen Bank Bucharest Marathon ~ 2019

Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon este organizat de Asociația Bucharest Running Club în parteneriat cu Federația Română de Atletism și Primaria Municipiului București. 

Chimia Altfel @ Triathlon Challenge Peguera-Mallorca ~ 2019

A 6-a ediție a acestui eveniment de anduranță va avea loc pe 19 octombrie 2019 și oferă un program larg de evenimente laterale pentru întreaga familie sub motto-ul „Peguera: paradisul pentru triatleți”.

Chimia Altfel @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Vezi toate evenimentele3

Fundraising pages

Cel mai frumos cadou de ziua mea, o donație pentru educație de calitate!

Dragi prieteni,   Pe 27 octombrie este ziua mea și anul aceata m-am gândit să îmi donez cadourile pentru o cauză ce merită toata atenția noastră. E șt...

16.8% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea, o donație pentru educație de calitate!

Dragi prieteni, Când vine vorba de copii și educație nu pot spune nu. Am primit o provocare care la început mi s-a parut grea de îndeplinit, dar iată-...

32% Complete
Alergăm pentru educație de calitate!

Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea, spunea Nelson Mandela.  Într-o țară în care chiar educația e...

100% Complete
Alerg pentru ca elevii să primească educație de calitate!

Dragi prieteni,  Anul acesta la Maratonul Internațional București voi alerga 21 km pentru a oferi elevilor din Romania o șansa la educație de calitate...

80.64% Complete
Alerg pentru ca elevii să primească educație de calitate!

Dragi prieteni, Anul aceasta voi alega 21km la Maratonul Internațional București și am decis să nu alerg doar pentru mine. De aceea am ales o cauză ca...

100% Complete
Înot, pedalez și alerg, pentru ca elevii să primească educație de calitate!

Salutare, In data de 19 octombrie voi participa la ultimul concurs de triatlon al sezonului pt mine, Challenge Peguera Mallorca. Acesta este un triatl...

100% Complete
View all pages8